consultant financiar
Medrea Adrian-Florentin
Eu sunt Medrea Adrian-Florentin, consultant financiar și lucrez pentru una dintre cele mai mari companii financiare din Germania, unde ocup funcția de Hauptgeschäftsstellenleiter (manager de sediu central) și coordonez o echipă de 35 de consilieri financiari. Sunt originar din Alba-Iulia și am venit în Germania în anul 2013, împreună cu soția și cu cele patru fetițe ale mele.
În birourile noastre din Karlsruhe, Ludwigshafen, Villingen-Schwenningen, Böblingen, Karlsbad, Möglingen, Bietigheim-Bissingen, Heilbronn și Ludwigsburg avem printre clienți numeroși români stabiliți în Germania, pe care îi consiliem și îi sprijinim în diverse demersuri precum încheierea unor asigurări, accesarea creditelor de nevoi personale, refinanțări dar și pentru accesarea anumitor subvenții acordate de către statul german.
De multe ori sunt întrebat ce fac eu de fapt si cu ce mă ocup ca Vermögensberater, iar răspunsul meu e că, în vreme ce oamenii au fost învățați să lucreze pentru bani, eu, ca și consultant financiar, îi învăț în așa fel cum să facă să pună banii să lucreze pentru ei, iar pentru acest lucru este nevoie de un minim de cunoștințe de educație financiară.
Medrea Adrian-Florentin
Mă consider un om binecuvântat datorită a tot ceea ce am realizat până acum, atât în viața personală, cât și în cea profesională.
Viața personală trebuie sa fie un motiv de armonie și un fundament al vieții profesionale, iar împlinirea în carieră apare atunci când știi că ceea ce ai realizat face pe cineva fericit, devenind, în același timp, inspirație pentru ceilalți, transformând, schimbând și dezvoltând în semeni atitudini, reacții pozitive și determinarea de a-și îmbunătăți propriul stil de viață.
Devii om împlinit în plan profesional atunci când primești recunoștința celorlalți, atunci când ceilalți văd în tine un model demn de urmat.
Pentru mine, caracterul este cea mai prețioasă resursă într-un raport profesional și de aceea, probabil, eu, alături de echipa mea, ne simțim ca o familie, așa cum de altfel este și compania pentru care lucrăm, Familienunternehmen.
Medrea Adrian-Florentin
Suntem „Top Angajatori 2023”! Din nou printre cele mai bune…
Copywrite © Medrea Adrian – Florentin 2016-2023. Designed by BusinessLike-Online
Toate drepturile rezervate
Nu puteți copia conținutul acestei pagini
Îi învăț pe românii din Germania cum să facă să pună banii să lucreze pentru ei.